Transformarea
Ies din cadă și dau să mă uit în oglindă. Totul în jur este ca o ceață densă ce mă împiedică și pe mine însămi să mă văd. Șterg oglinda cu mâna tremurândă să mă „văd”. Observ culoarea părului cum mi s-a deschis din nou. După fiecare baie se curăță parcă „ceva” de pe mine și iese la iveală ceva nou din mine. Cel mai ușor am observat la mine însămi cum culoarea părului, mereu se schimbă, niciodată nu este aceeași. Indiferent de vopsea, nuanța părului mi se schimbă mereu. Parcă aș fi un șarpe ce își schimbă zilnic pielea.
Citeam într-un articol științific cum că la nu știu câte zile pielea ni se schimbă. Fiecare celulă a ei moare și apare alta nouă în locul ei. Și alături de ea trec prin reînnoire organele, mușchii, întregul organism.
Dacă ar fi să fac o asociere, corpul nostru își reînnoiește periodic toate celulele sale, dar cum este oare cu Sufletul și cu Sinele nostru?
Care dintre ele oare suferă transformări? Tot așa periodic se transformă și ele fără să fim conștienți de proces?
Crucea mea
Săptămâna patimilor lui Isus este pentru mulți dintre noi o asemenea săptămână. Destul de mulți oameni retrăiesc zilnic această săptămână a Patimilor...
În perioada aceasta mulți gătesc mâncăruri speciale, fac curățenie în case, dar în suflete?
În sufletele noastre cine face curățenie?
Cine își aduce aminte de întâmplări sau evenimente traumatizante sau plăcute pentru noi?
Cine își aduce aminte de oamenii din viața noastră și îi iartă, le cere iertare sau le este recunoscător?
Isus a purtat o cruce fizică în spate, noi, fiecare, purtăm o cruce spirituală ținând în spate pe alții.
ZILNIC.
Și nu că ne obligă cineva ci pentru că așa Vrem la nivel de Sine.
Ținem în spate neiertări, sentimente de furie, ură, dezgust etc. Toate aceste emoții negative ne împovărează și ne chinuie sufletul. De multe ori ne supărăm și zicem că ei sunt vinovați, că ne-au făcut aia, ne-au făcut ailaltă. Acum nu că aș fi avocatul diavolului, deși de multe ori am avut rolul acesta, într-adevăr ei ne-au făcut așa, dar prin faptul că tu alegi să te gândești în continuare la ei și la acel eveniment cu frustrare și ură nu faci decât să te păstrezi în același eveniment de acolo. De fiecare dată când te gândești la persoana respectivă și la eveniment, practic îți supui corpul la retrăirea momentului acela la infinit. Aceleași emoții în corpul tău, în sufletul tău.
„Nimeni nu ne traumatizează, noi suntem cei care ne autotraumatizăm din cauza vanității, orgoliului și a defectelor noastre pe care nu ni le cunoaștem și nu ni le putem controla.” Dr. Cristian Răchitan. Domnia sa spunea asta zilele trecute într-o conferință la Craiova. Și așa este. Cu mintea noastră noi ne automutilăm singuri.
Uneori LA INFINIT!
Stăm pe un Butoi de pulbere
Cei care mai vreți informații, mă găsiți și pe Facebook și Instagram adeladușcă, sau îmi puteți scrie pe adresa de email adela_dusca@yahoo.com
Dacă dorești să faci donații, pe contul de Paypal cu adresa de email adela_dusca@yahoo.com sau pe Revolut la numărul 0746481061.
Mulțumesc!
Comentarii
Trimiteți un comentariu