Trezirea
Deschid ochii și-mi dau seama unde sunt. Mă simțeam așa de bine „acolo” încât mi-e greu „aici”. Mă întorc pe partea cealaltă a corpului și dau de El lângă mine. Deja se trezise și-mi urmărea respirația.
„Zâmbește, draga mea, îmi zise!”, și cu mâna îmi modelă forma buzelor într-un zâmbet. Acestea se redresară automat în forma cerută. Luară o formă cunoscută dar parcă fără farmec. Mă uit în ochii lui și îmi văd tristețea ce până acum ceva timp am zis că este a lui.
Mă sprijin de el ca pe o cârjă.
Este cârjă pentru sufletul meu trist.
Poate dacă aș accepta situația nu aș mai avea nevoie de o cârjă. Aș fi propria mea cârjă. M-aș căra singură. Sau poate nu ar mai fi nevoie.
Cei din jurul meu au crezut că el este cel ajutat, chiar și eu am crezut asta. De curând mi-am dat seama că de fapt eu sunt cea ajutată. Orgoliul ăsta...Mmm așa ajungi să cazi de pe Scară...
Mi-am dat în cap singură și acum am nevoie de oblojire.
Jumătate
Mi-am dat în cap la jumătate și această lovitură a plecat în jos pe corp tăindu-l în două de la jumătate. O parte a rămas în față, alta a căzut în spate, și se târăște după mine supărată și tristă.
Tristă că nu vreau s-o văd.
Mi se pare că e mai urâtă, mai închisă la culoare, mai negativă, mai cumva... dar oricum nu-mi convine de ea.
Cum să am eu așa ceva în interiorul meu?!?
De multe ori mă vedeam cum mă tăiam în două pentru a ieși din Mine. Fix așa cum ai trage un fermoar. Să ies din corp și să pot zbura din nou. Să fiu liberă, fără să mă gândesc ce și cum. Doar să plutesc într-o mare imensă aurie de steluțe.
Când dorm parcă mă întorc Acasă. Simt dorul cum mă cheamă în interiorul meu.
Plânge.
Sau sunt eu cea care plânge? Plâng că nu-mi mai văd partea cealaltă din mine, fără de care nu pot pleca Acasă. Sau poate că nu vreau s-o văd?
Acum știu.
Știu că de fapt plâng toate părțile din mine. Plânge una de dorul alteia. Doar împreună pot fi complete. Și cât am mai căutat în exteriorul meu...
Mulți ne învață să fim jumătăți.
Fii așa, și așa și așa.
Nu fi așa, nu face așa, nu ai voie să faci aia, sau chiar nu ai voie să plângi. De mic ți se implantează programele. Creând parcă două variante de Tine, una bună, Alta NeBună.
NeBuna pentru tine, pentru alții, pentru societate, ia-o și ascunde-o. Îngroap-o adânc în pământ la câțiva metri, ca pe o comoară prețioasă și uită de ea.
Comoara
Am zis ca pe o comoară și chiar asta este. O comoară pentru tine. Odată descoperită îți oferă resurse nelimitate. De multe ori este așa greu să ajungi la ea, pentru că ai îngropat-o adânc. Adânc în interiorul tău și ai aruncat cheile. Ce poți face?
O cauți în stânga sau în dreapta bătând pe la toate ușile posibile de suflete până nu mai știi ce căutai. Uiți și ce ai uitat, sau uiți că ai uitat și te trezești la un moment dat și te întrebi ce-i cu tine acolo. Îți pui mâinile cu disperare pe cap și începi să cauți în interiorul tău. Atât te-a obosit această călătorie încât te-a îmbolnăvit de amnezie.
Ai căutat peste tot numai în tine, Nu.
Cel mai aproape de tine, era Tu. În sufletul tău.
Spor în toate, în special la iubit! 🥰😇🙏
Cei care mai vreți informații, mă găsiți și pe Facebook și Instagram adeladusca, sau îmi puteți scrie pe adresa de email adela_dusca@yahoo.com
Dacă dorești să faci donații, pe contul de Paypal cu adresa de email adela_dusca@yahoo.com sau pe Revolut la numărul 0746481061.
Mulțumesc!
Comentarii
Trimiteți un comentariu